Abonare la buletinul informativ
Somer

 
Acasa Despre noi Vreau un loc de munca Ofer un loc de munca Stiri Contact Facebook Tweeter LinkedIn

 

Targul inovativ de locuri de munca NU RENUNT

COMUNICAT PRIVIND ACORDAREA SUBVENȚIILOR
DE PARTICIPARE LA CURSURILE DE FORMARE

     În cadrul Proiectului „N.O.R.D. - – Nevoia de orientare, reorientare şi dezvoltare”, cofinanţat din Fondul Social European, prin POSDRU 2007-2013, S.C. K Consulting Management and Coordination S.R.L., în parteneriat cu Agenţia de Dezvoltare Comunitară „Împreună” a asigurat, începând cu luna noiembrie 2011, derularea cursurilor de formare profesională de tip iniţiere în utilizarea calculatorului pentru un număr de 150 de persoane din regiunea Nord-Vest.
     Aceste cursuri s-au desfăşurat în perioada noiembrie 2011 - octombrie 2012 şi au fost finalizate prin susţinerea unui examen de absolvire organizat conform Metodologiei de certificare a calificărilor şi competenţelor aprobată prin Hotărârea nr. 85 din 01.06.2009 de către Consiliul Național de Formare Profesională a Adulților.
     În conformitate cu prevederile Regulamentului de organizare a cursurilor de formare profesională şi de acordare a subvenţiilor persoanelor participante la cursurile de formare profesională de tip iniţiere în utilizarea calculatorului (http://www.nurenunt.ro/documente/regulament_conditiile_acordarii_subventiei_2012.pdf) în cadrul proiectului este prevăzută acordarea de unei subvenţii în cuantum brut de 1.400 lei pentru beneficiarii care îndeplinesc criteriile de eligibilitate menţionate în acest Regulament şi care promovează examenul de absolvire al cursului de formare profesională de tip iniţiere.
     Conform Regulamentului, subvenţia va fi plătită de către S.C. K Consulting Management and Coordination S.R.L. în termen de maximum 30 de zile de la data obţinerii certificatului de absolvire a cursului de formare profesională. Certificatul de absolvire a cursului de formare profesională este emis de furnizorul autorizat de formare profesională care a prestat serviciile de formare profesională în cadrul proiectului (S.C. Glob Consulting S.R.L.) în conformitate cu Metodologia de certificare a calificărilor și competențelor (menționată mai sus), certificatele provenind de la Autoritatea Națională pentru Calificări.
     După momentul eliberării certificatelor de absolvire a cursului de formare profesională (estimat a se realiza în cursul lunii ianuarie 2013) urmează să fie plătită beneficiarilor subvenţia în conformitate cu prevederile Regulamentului menţionat mai sus (estimată a se realiza în cursul lunii februarie 2013).

 


Pe o piata a muncii din ce in ce mai competitiva, sub deviza “Nu renunt! Merit un loc de munca”
invitam participantii sa-si croiasca traseul catre locul de munca dorit urmarind pasii:

Pasi pentru un nou loc de munca


Pentru orice informatii suplimentare, contactati echipa CIP la contact@nurenunt.ro sau 0734 800 310.

 

N.O.R.D. KCMC
www.fonduri-ue.ro